Supraprofit

Teoria marxistă a considerat că supraprofitul este surplusul profitului mediu.

Literatura de specialitate economică consideră că este surplusul de câştig superior venitului în condiţiile concursului perfect. Are caracter tranzitoriu, deoarece este rezultatul unor circumstanţe speciale. Alţii consideră că noţiunea nu poate fi interpretată, deoarece capitalistul tinde întotdeauna spre un profit major. Maximalizarea profitului, obţinerea profiturilor neaşteptate este esenţa economiei de piaţă capitaliste.  

Profitul neaşteptat este sursa de motivaţie a fiecărei activităţi economice. Dobânda, ca preţul de bază a capitalului, este elementul de plecare a profitului. În baza creşterii lichidităţilor şi a belşugului relativ, globalizarea a schimbat şi preţul capitalului. În ţările dezvoltate, în deceniile precedente procentele oficiale au fost între 2-4%, în unele cazuri au scăzut la 0%. Abia că au trecut de ratele inflaţiei (dobânda reală). Posibilitatea de a obţine capital a fost foarte favorabilă, şi în această perioadă au avut o mare importanţă pieţele de capital în procesul de globalizare. Capitalul simplu în numerar a putut fi accesat ieftin şi uşor. Însă alta este situaţia capitalului antreprenorial de calitate.  

Acel capital antreprenorial care posedă capacităţile de inovare şi dezvoltare, este capabil să optimizeze resursele şi să le gestioneze eficient, să obţină pieţe şi să le susţină. Lângă globalizarea modernă personajele principale ale acestuia sunt societăţile transnaţionale. Acest capital este purtătorul unor capacităţi excepţionale, iar şi câştigul acestuia este mult supra celui mediu. Principalii realizatori şi beneficiari ai supraprofitului în economia mondială de astăzi sunt societăţile transnaţionale. Aceştia pot fi nu numai societăţi mari, dar şi mici şi mijlocii (reţele transnaţionale).  

Societatea transnaţională este produsul şi purtătorul globalizării moderne, este o societate comercială modernă de producţie care poate beneficia la maxim de avantajele organizării producţiei, a optimizării şi organizării pieţei. Creşterea supraprofiturilor se datorează a mai multor factori:    

a) Globalizarea face posibilă exploatarea multilaterală şi complexă a avantajelor comparative. În deceniile trecute am fost martorii liberalizării puternice a economiei mondiale, care în cadrul unor integrări regionale s-a realizat aproape în totalitate. Procesul a înlăturat limitele explorării avantajelor comparative.  

b) Supraprofitul poate fi o formă a beneficiului inovaţiei (poate fi readus la noile tehnici şi produse), iar investiţiile legate de acesta, pe lângă revoluţia tehnică şi globalizare, sunt caracterizate de o recuperare foarte rapidă şi avantajoasă, dar şi foarte riscantă.    

c) Supraprofitul îşi are originea în alocarea optimă a resurselor, în eficienţa bine gândită, într-o gestiune mai bună. O parte a profiturilor globalizării pot fi considerate profituri comparativ dinamice, deoarece inovaţiile rapide şi dezvoltările tehnice creează posibilitatea unor profituri neaşteptate enorme, dacă acestea sunt implementate şi aplicate în ţări cu salarizare şi cheltuieli mici. Sunt foarte importante acele profituri care provin din alocarea şi optimizarea globală a resurselor, ca profituri comerciale globale. Aceste profituri pot fi foarte semnificative.  

d) Venituri provenite din rente, care apar în baza posesiei unor factori, de ex. pământ, mine sau brevet de inovaţie.  

e) Profiturile de monopol se bazează pe abuzul avantajului pe piaţă şi a forţei tehnice a producătorului. Profitul de monopol înseamnă reîmpărţirea veniturilor, nu este altceva decât împărţirea profitului societăţilor care activează în legalitate, alocarea şi gestionarea sub-optimă a resurselor, distrugerea bunăstării. În economia mondială actuală structurile pieţei dominate de societăţile transnaţionale au caracter oligopolistic, iar acesta în anumite cazuri face posibilă creşterea semnificativă a profiturilor de monopol. În economiile închise sau în ţările cu politică economică protecţionistă situaţia este alta. Baza profitului de monopol în aceste cazuri este politica (de piaţă) de apărare a statului naţional, care distruge eficienţa şi aduce pierderi în bunăstarea ţării.  

f) Profiturile neaşteptate îşi pot avea originea în speculaţii. Speculaţia are un rol important în echilibrarea şi controlul economic. Acesta îşi are bazele în funcţionarea imperfectă a pieţei şi pedepseşte politicile de economie greşite. Limitarea generală a speculaţiei poate diminua cu uşurinţă libertatea întreprinderilor. Bine-nţeles alta este situaţia când în spatele speculaţiilor este încălcarea prevederilor legale (fraudă, furt, înşelăciune), sau când acesta este posibilă datorită portiţelor legislative. Odată cu globalizarea, liberalizarea şi dereglementarea din ultimele decenii, posibilităţile speculaţiei au crescut în măsură semnificativă. Precum a demonstrat şi criza economică, a crescut posibilitatea infracţiunilor şi în lipsa unei regularizări eficiente speculaţia poate duce toată economia mondială într-o criză gravă. Având în vedere inegalitatea crescătoare, în aversiunea faţă de globalizare aceşti factori sunt foarte importanţi.  

Avantajele comparative, supraprofiturile bazate pe dezvoltare tehnică şi inovaţie, precum pe gestionarea mai eficace, ca profituri antreprenoriale sunt venituri bazate pe performanţă, care contribuie la creşterea binelui obştesc şi legalitatea acestora nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Orice limitare discriminativă (ex. impozitarea separată) nu numai că nu este dorită, dar poate fi şi dăunătoare.  
În multe privinţe poate fi motivantă primirea benefică a acestora (ex. motivarea inovaţiei cu impozite). Veniturile din rentă sunt foarte apropiate de profiturile de monopol, dar acestea sunt elementele legale ale veniturilor. Baza profiturilor neaşteptate poate fi recuperarea mai rapidă şi mai avantajoasă care este condiţia investiţiilor de reconstrucţie de mari proporţii. Acesta s-a întâmplat în unele sectoare (bănci, energie sau întreprinderi comunale) în cazul ţărilor în reorganizare. Mai târziu acestea în lipsa concurenţei şi reglementării s-au putut schimba în profituri de monopol. Totodată, monopolurile economice şi de piaţă nu sunt agreate de societate, şi până la urmă sunt considerate infracţiuni. Apar probleme grave din faptul că monopolul şi speculaţiile sunt legale, iar între aceştia şi formele infracţionale ale acestora se întinde o zonă largă. Este vorba de varianta bogată a monopolurilor ascunse şi informale, care în cele mai multe cazuri se îmbină cu politica şi dau posibilitate unor abuzuri greu identificabile.  

Abuzurile pieţei de monopol în ţările democratice dezvoltate  sunt reglementate de mijloacele stricte ale politicii de concurenţă. Acestea sunt prezente şi pe piaţa comună europeană. Condiţiile pieţei de concurenţă au fost reglementate deja de Tratatul de la Roma, care a interzis, printre altele, „fixarea directă sau indirectă a preţurilor de achiziţionare sau de vânzare şi a altor condiţii de afaceri” sau „împărţirea resurselor de achiziţionare sau a pieţelor” (art. 85). Aceste restricţii au fost asigurate de „prevederea unor amenzi sau de măsurile de constrângere” (art. 87). Cu piaţa unică şi cu exercitarea principiului celor patru libertăţi de mişcare s-a apreciat şi politica de concurenţă.
Tratatul de la Lisabona încearcă să reglementeze probleme ca:
-  Protejarea şi dezvoltarea concurenţei eficiente pe piaţa internă;
-  Protejarea pieţei unice în faţa atitudinii de limitare a concurenţei din partea ţărilor membre şi a întreprinderilor;
-  Dispoziţii referitoare la întreprinderi: verificarea preliminară a acordurilor de limitare a concurenţei, a fuziunilor şi a abuzului în cazul superiorităţii de forţă economică;
-  Dispoziţii referitoare la stat: controlul subvenţiei de stat, obstacolarea primirii unor beneficii a întreprinderilor de stat, eliminarea efectelor de distorsionare a concurenţei prin implicarea economică a statului.

Dispune de competenţe similare şi WTO (atitudine împotriva discriminării) sau OECD (Reglementarea achiziţiilor sau a transferurilor de profit). În cadrul supraprofiturilor diferenţierea profiturilor de monopol nu este numai teoretică, ci are corelaţii practice foarte importante. Trebuie să se ia atitudine împotriva aspiraţiilor ilegale a pieţei de monopol şi împotriva speculaţiei infracţionale. Eliminarea profiturilor de monopol (din ţară sau străinătate) nu înseamnă doar apărarea intereselor naţionale, ci este obligaţie internaţională.          

Taguri: teorie, profit, supra, societate medie, producător, agricultor, monopol, statal, subvenţie, piaţă, investiţie, important